util

A fost demonstrat! Ceaiul nu are nevoie de zahăr pentru a fi mai gustos

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Pentru unii, gândul că ar putea consuma băuturi fără zahăr sună a fi imposibil, dar potrivit unui nou studiu, o lingură de zahăr nu face o cană de ceai mai plăcută, ci pare a fi o simplă obișnuință la care am putea renunța.

Cel puțin, acesta a fost rezultatul unei analize realizate pe o durată de aproximativ o lună de către cercetătorii britanici, care au examinat obiceiurile a 64 de bărbați, din punct de vedere al consumului de ceai cu zahăr.

Participanților li s- a cerut să nu mai adauge zahăr în ceaiul lor consumat peste noapte sau cel puțin, să reducă treptat cantitatea de zahăr adăugată de obicei.

După patru săptămâni, cercetătorii au descoperit că cei care au redus sau au oprit consumul de zahăr în totalitate, s- au putut bucura în continuare de băutura lor.

După terminarea studiului, 42% dintre bărbații din grupul care a redus treptat din adăugarea zahărului au încetat să- l mai folosească, în timp ce 36% din aceia care îl consumau peste noapte, au făcut același lucru.

Excesul de zahăr este o problemă de sănătate publică, iar adăugat în băuturi contribuie substanțial la aportul total. Reducerea consumului de zahăr din băuturi poate contribui, prin urmare, la reducerea consumului global.

Doza de zahăr recomandată este de 210 g pe săptămână cu 30 g / zi. Consumul prea mare de zahăr poate cauza carii dentare, creșterea în greutate, crește nivelul colesterolului și favorizează apariția problemelor hepatice.

 

 

 

sursă text și foto www.independent.co.uk

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.

Tags:
Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *