Calator in Neamtutil

Cum alegem bureții buni de cei otrăvitori

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Recoltarea ciupercilor se face aproape în toate sezoanele, mai puțin în anotimpul rece. Cu toate acestea, ne putem supune unor riscuri dacă alegem să le culegem singuri, nefiind cunoscători.

Există numeroase tipuri de ciuperci otrăvitoare ce se aseamănă cu cele comestibile, dar pentru a putea alege ciupercile bune, există unele metode simple ce pot veni în ajutor.

Se spune că mirosul face diferența; ciupercile otrăvitoare au de obicei, un miros înțepător, iar cele comestibile au un miros de alun sau de făină.

Schimbarea culorii poate fi un semn; dacă atunci când le rupi, ele își schimbă culoarea, e semn că ai ales o ciupercă otrăvitoare.

Folosește usturoiul; pune un cățel de usturoi la fiert în același timp cu bureții și dacă acesta se înnegrește, înseamnă că bureții nu sunt buni.

Descoperă diferența cu ajutorul unui obiect de argint; atinge buretele cu un obiect din argint, iar dacă acesta se înnegrește, buretele este otrăvitor.

 

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.

Tags:
Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *