util

De ce este această pasăre cea mai periculoasă din lume?

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Un om în vârstă de 75 de ani a fost atacat de această pasăre exotică luna trecută, în Florida și fiindcă rănile au fost atât de grave, viața sa a luat sfârșit pe patul de spital.

Pe lângă animale precum aligatori și pisici sălbatice, cazuarul, în clasamentul celor mai periculoase păsări, este clasat pe locul al II-lea în Florida, din punct de vedere al riscului pe care îl reprezintă. Aceasta înseamnă că un proprietar trebuie să facă un număr de teste și să obțină un permis special de la autoritățile locale pentru a le putea păstra în mod legal.

Unii români l- ar confunda cu un cocoș. Seamănă cu un cocoș românesc, dar ce este defapt, cazuarul? La fel ca rudele lor,  păsările emus, acestea sunt foarte mari mari și nu pot zbura. Pot ajunge până la  2 m înălțime și pot cântări chiar 60 kg  – echivalentul a șase lebede mute, care sunt cele mai robuste păsări din Marea Britanie.

Cazuarul este, cu siguranță, cea mai extraordinară pasăre,  cu o față albastră, și două rânduri de piele roșie, atârnând mai jos de gât.

Chiar dacă această familie aviară este considerată pe scară largă, a face parte din categoria cea mai periculoasă pasăre,  incidentul care a avut loc în aprilie este considerat a fi primul care a cauzat moartea unui om, în ultimii 93 de ani. Prima victimă confirmată a fi cauzată de un cazuar, a fost un vânător de 16 ani, Phillip McClean, în aprilie 1926.

În ceea ce privește animalele periculoase, trebuie să se știe că acestea pot afecta mai mult decât mușcătura unui șarpe sau infecția unui câine.

În timp ce această specie de păsări sunt cu siguranță pregătite să ucidă, ea nu caută necazuri. Dimpotrivă: la fel ca majoritatea animalelor, aceste păsări ar prefera mai degrabă să evite conflictul, fugind de luptă prin zbor, dar nu pot.

Din păcate, habitatul dens al pădurilor tropicale, pline de cazuari – în special pe coasta de Nord-Est a Australiei – este diminuat de dezvoltatorii imobiliari, transformarea în terenuri agricole și degradarea infrastructurii asociate, cum ar fi drumurile și gardurile. Acest lucru poate duce la întâlniri mai dese între om și pasăre, fiindcă acești cazuari se ascund în curțile private, de mașinile și câinii sosiți în zonă, principala cauză a numeroaselor păsări ucise din zonă.

Ceea ce puteți face pentru a vă proteja de aceste păsări este să nu le hrăniți și să nu aruncați mâncare la gunoi pentru ca acestea să se apropie. Pentru a te apăra de cazuar evită compania unui câine, păstrați distanța față de un cazuar care își păzește ouăle și nu alergați dacă vă vede.

sursă text și foto  www.guinnessworldrecords.com

 

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.

Tags:
Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *