util

Lucruri care merită cu adevărat cumpărate din Țara Sfântă

Want create site? Find Free WordPress Themes and plugins.

Istrael este locul cel mai aglomerat în această perioadă din apropierea Sărbătorilor de Paște. Mii de pelerini creștini vizitează Țara Sfântă pentru a se ruga la Mormântul Domnului și la alte locașuri sfinte. Fie că fac parte dintr- un grup organizat de preoții din țară, fie că merg pe cont propriu, oamenii care vor ajunge în Ierusalim și nu numai, vor fi asaltați de multitudinea de lucruri care așteaptă să fie cumpărate. Trebuie știut că nici un obiect nu are preț fix. Comercianții din marile bazaruri au învățat deja limba romană și sunt dispuși să negocieze. În lei românești sau în dolari ori euro (care pentru ei au aceeași valoare), unele lucruri merită încercate, mai mult decât altele.

Dincolo de intențiile bune de rugăciune și de cumpărarea obiectelor sfințite (icoane, cruciulițe etc), cei care ajung în aceste locuri trebuie să se bucure de câteva lucruri specifice zonei. Mai exact, un restaurant cu specific arăbesc, vă va putea mulțumi cu diversitatea de mâncăruri tradiționale delicioase, cu o limonadă excepțională, dar și cu adevăratele baclavale, care nu se pot compara cu cele oferite la cantina unui hotel ori la alte colțuri de stradă.

Înghețata cu aromele specifice țării este absolut delicioasă. Gustul unui desert precum înghețata arăbească va depăși acea fericire demonstrată științific, dată de oricare înghețată, ea vă va da fericirea supremă. Vizitați un magazin cu acest specific și încercați înghețata cu arome arăbești.

Și fiindcă suntem încă la capitolul alimente, trebuie să se știe faptul că orice cutie de curmale cumpărate din această țară sunt mai bune și mai avantajoase la preț. Alături de cafeaua arăbească, care merită de asemeni încercată și vinul roșu dulce pe care îl puteți cumpăra în sticluțe de diferite dimensiuni de la biserica din Cana Galilei, pot fi și un cadou pentru cei dragi de acasă.

Ceva mai scumpe, dar eficiente, tratamentele pentru păr, cremele de corp sau unguiente pentru artrită de la Marea Moartă, pot fi folosite în scop personal sau pot fi oferite ca suvenir celor din țară.

La capitolul bijuterii, cele din aur au un preț puțin piperat, în funcție de complexitatea modelului. Bijuteriile din argint însă, pot fi negociate la preț bun.

Pentru câteva zile de pelerinaj, încălțămintea lor din piele de cămilă este cea mai potrivită. Sandalele din piele de cămilă sunt comode, rezistente și la un preț rezonabil.

Cele mai accesibile și comune suveniruri pe care le puteți oferi prietenilor, sunt brățările, eșarfele și magneții, mai ales, atunci când aceștia sunt în număr mare..

 

 

Did you find apk for android? You can find new Free Android Games and apps.

Tags:
Intră pe pagina principală a site-ului pentru a vedea cele mai noi articole! Clik aici: Acasa

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *